O nouă istorie a umanității. Timp de generații întregi, am considerat că strămoșii noștri au fost simpli, fie liberi și egali, fie brutali și războinici. Aflăm că am reușit să creăm civilizație doar sacrificând libertatea noastră primitivă sau îmblânzind instinctele noastre fundamentale.

David Graeber și David Wengrow ne explică cum teoriile de acest tip au apărut pentru prima dată în secolul XVIII ca o reacție la critica societății europene din partea popoarelor indigene și de ce sunt greșite. Această carte răstoarnă modul în care vedem istoria umană, originile agriculturii, proprietății, orașelor,democrației, sclaviei și ale civilizației în sine.

Autorii săi, bazându-se pe cercetări de pionierat în arheologie și antropologie, demonstrează că istoria poate deveni brusc mult mai interesantă, dacă vedem ce spune cu adevărat. Dacă oamenii nu au petrecut 95% din trecutul lor evolutiv în mici grupuri de vânători-culegători, atunci ce făceau atâta vreme? Dacă agricultura și orașele nu ne-au aruncat în ierarhie și în stăpânire, atunci ce au însemnat? Răspunsurile sunt adesea surprinzătoare și arată că parcursul istoriei umane poate să nu fie încrustat în piatră, ci să fie mai plin de posibilități distractive decât tindem să ne imaginăm.

Aurora tuturor schimbă radical percepția noastră asupra trecutului omenirii și oferă o modalitate de a ne imagina forme noi de libertate, noi moduri de organizare a societății. O lucrare monumentală, rezultat al curiozității științifice, viziunii morale și credinței în puterea acțiunii directe.

„Dacă, așa cum susțin mulți, viitorul speciei noastre se bazează acum pe abilitatea noastră de a crea ceva diferit (să spunem, un sistem în care bogăția să nu se poată transforma ușor în putere, sau în care oamenii să nu audă că nevoile lor sunt neînsemnate sau că viața lor nu are valoare inerentă), atunci ceea ce contează într-adevăr este dacă putem descoperi din nou libertățile care ne fac în primul rând oameni.

[...] Suntem lucrări de auto-creație colectivă. Ce s-ar întâmpla oare dacă am aborda istoria umană în acest mod? Ce s-ar întâmpla dacă am considera de la bun început oamenii ca fiind creaturi inventive, inteligente, jucăușe care merită să fie percepute ca atare? Ce s-ar întâmpla dacă, în loc să spunem o poveste despre cum specia noastră a căzut dintr-o anumită stare idilică de egalitate, ne-am pune întrebarea cum am ajuns să fim prins într-o atât de strânsă legătură conceptuală, încât nu putem nici măcar să ne imaginăm posibilitatea de a ne reinventa?”