Pe țărmul nordic al Adriaticii, la aproximativ douăzeci de kilometri de Trieste, se află satul Duino. Acolo, pe o coastă abruptă, se înalță unul dintre cele mai frumoase castele din Europa, unde, în mijlocul lunii ianuarie 1912, în doar câteva zile, Rainer Maria Rilke a scris prima și a doua dintre cele zece Elegii de la Duino.
Lucrarea a fost finalizată zece ani mai târziu într-un turn (Chateau de Muzot) în Sierre, Elveția, și a fost publicată în anul următor. Influența Elegiilor asupra poeziei secolului XX poate fi comparată doar cu cea a Țării Pustii a lui Eliot. Aproape nouăzeci de ani după prima lor publicație, Elegiile continuă să fie traduse constant în întreaga lume - și în țara noastră... (Anastasios Vistoniotis, TO VIMA, 12/6/2011).
Această lucrare a lui Rilke a fost de mai multe ori tradusă din germană în limba noastră. De asemenea, în ultimele decenii a apărut un număr semnificativ de cărți grecești care fac referire la Rilke și la opera sa.
Care este, așadar, motivul pentru care astăzi este publicată o nouă traducere a acestei cărți poetice? Cauzele sunt două: Prima, și mai puțin importantă, are legătură cu ceea ce s-a întâmplat în Grecia în legătură cu Rilke și în special cu opera sa poetică. A doua cauză, și mai semnificativă, ține de nucleul ascuns al acestor Elegii. De bogăția pe care ni-o oferă acestea, care este și astăzi de mare valoare.
