Câteodată, seara, mai ales când plouă, mintea mea călătorește - mai des în copilăria mea. Și atunci iese în evidență profesorul de vioară. Purta o frac decolorat și o perucă ciufulită - râdeam împreună cu el. Dar când după lecție intrană mama în cameră (poate pentru ea) cânta ceva diferit - o melodie calmă și serioasă care ne făcea să ne înseriem și noi brusc, ca și cum am ghici vag că în adânc, muzica nu este o pasiune sau un vis, nostalgie sau reverie, ci o altă justiție.

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]