De patru secole, parlamentarisml a fost în centrul gândirii politologice. Reprezenta un cadru organizatoric care asigura limitarea puterii statului și, ulterior, exercitarea acesteia în conformitate cu voința Parlamentului și, indirect, a poporului.

În trecerea de la secolul XX la secolul XXI, dinamica sa pare să fi fost epuizată: Identificarea partidelor cu majoritatea parlamentară și conducătorii tinde să facă iluzorie responsabilitatea politică a acestora și devalorizează obligația lor de a da socoteală în fața Parlamentului și a alegătorilor.

În plus, retragerea statului național ca domeniu de exercitare a politicii, prevalența apparentă a iluziilor neoliberale că globalizarea va asigura o guvernare bună bazată pe regulile imuabile ale eticii, fac ca reflecția asupra sistemului parlamentar să pară depășită.

Studiul de față, extrem de actual, încearcă să cerceteze contradicțiile încorporate în parlamentarismul postmodern și să lumineze contribuția responsabilității politice la realizarea principiului democratic. Dacă în democrație cerința este responsabilitatea guvernanților, sistemul parlamentar transformă politicile guvernamentale într-un obiect al unei confruntări organizate și impune compararea acestora cu angajamentele pe care premierul și echipa sa și le asumă la urcarea lor la putere.

Guvernarea pe baza mandatului politic pe care guvernanții îl primesc la numirea lor și reducerea acțiunii lor la voința poporului reprezintă o garanție a autodeterminării politice, dar și un obstacol în spropriționarea politicii ca metodă de reglare a relațiilor sociale.