Apărut în mijlocul brutalității Primului Război Mondial, mișcarea revoluționară Dada a luat dezgustul față de establishment ca punct de plecare. Din 1916 până la mijlocul anilor 1920, artiști din Zurich, Köln, Hanovra, Paris și New York au lansat un atac radical asupra politicii, valorilor sociale și conformismului cultural pe care le considerau complice în conflictul devastator.

Artiștii Dada nu împărtășeau un stil distinct, ci mai degrabă o dorință comună de a răsturna structurile societale la fel de mult ca și standardele artistice și de a înlocui logica și rațiunea cu absurdul, haosul și imprevizibilul. Practica lor a cuprins teatru experimental, jocuri, producerea de sunete guturale, colaj, fotomontaj, proceduri bazate pe întâmplare și „ready-made”-ul, cel mai notoriu fiind pisoarul lui Marcel Duchamp, Fountain (1917). Pe tot parcursul, dadaiștii au considerat aspectul vizual al lucrărilor lor secundar ideilor și criticilor pe care le exprimau. În acest sens, Dada poate fi văzut ca un precursor fundamental al artei conceptuale.

Cu o selecție de lucrări cheie de la unii dintre cei mai faimoși susținători ai Dada, cum ar fi Tristan Tzara, Marcel Duchamp, Hannah Höch, Kurt Schwitters, Francis Picabia și Man Ray, această carte introduce această mișcare urgentă, subversivă și determinată a secolului XX și influența sa durabilă asupra artei moderne.