Prezenta lucrare constituie o prezentare sistematică a celor mai importante și frecvent întâlnite în practica judiciară instituții procedurale ale litigiului din accidentul rutier, privite din perspectiva subiecților acestora.

În prima parte a cărții este prezentată noțiunea de proces compus și distincția sa centrală între procesul compus obiectiv și subiectiv. Se evidențiază consecințele juridice pe care le implică caracterizarea coparticipării ca simplă sau necesară, în special în litigiile auto. Se definește domeniul de aplicare obiectiv al dispoziției speciale din articolul 614§6 CPC și impactul său asupra distribuției materiei judiciare între procedura ordinară și procedura specială privind litigiile patrimoniale pentru daune cauzate de autovehicule sau din contractul de asigurare a acestora.

În a doua parte a cărții sunt analizate cele mai importante condiții procedurale ale procesului subiectiv compus în accidentul rutier. Se evidențiază abaterile procedurale pe care le prezintă procedura specială investigată în raport cu procedura ordinară în exercitarea și judecarea acțiunilor de despăgubire conexe (preprocedură, exercitarea acțiunii, termenul de citare a părților, termenul pentru depunerea concluziilor și a completărilor - opozițiilor, dezbaterea, absența părților, soluționarea amiabilă a litigiilor etc.). În centrul atenției sunt reperele competenței internaționale a instanțelor grecești, pe materie și pe loc, dar și problemele legate de exercitarea căilor de atac (contestație împotriva absenței, apel, apel secundar, recurs).

O mențiune specială se face în domeniul crucial al probei. Se prezintă mijloacele de probă directe (martori, documente, diagrame și rapoarte ale poliției rutiere, rezultate ale măsurătorilor consumului de alcool sau substanțelor chimice interzise, declarații sub jurământ, expertize, mărturisiri, probe judiciare) și contribuția lor la formarea concluziilor probatorii.

În a treia parte sunt analizate limitele subiective ale procesului compus în accidentul rutier. Se definesc subiecții activi legitimizați ai procesului (în legătură cu daune materiale, vătămare corporală sau invaliditate, în caz de deces al unei persoane), dar și persoanele pasive legitimizate (proprietarul și deținătorul vehiculului cauzator de daune, conducătorul vehiculului cauzator de daune, compania de asigurări, fondul de garantare).

În a patra parte a cărții se evidențiază mecanismele procedurale de admitere în litigiul accidentului rutier al unor terțe persoane (în special al garantului procedural, al organismului de asigurări e-ΕΦΚΑ, al co-debitorului solidar), care nu au fost chemate în judecată ca părți initiale. În acest context sunt analizate instituțiile: A) notificarea litigiului și chemarea în judecată (cu accent pe chemarea garantului procesual și pe chemarea prin ordonanță a instanței) și B) intervenția (cu accent pe intervenția suplimentară a garantului procesual și pe intervenția principală a organismului de asigurare e-ΕΦΚΑ).

Se analizează modul în care instituțiile procedurale ale chemării în judecată și intervenției influențează limitele subiective ale procesului compus în accidentul rutier și amploarea obligației subiecților de a respecta rezultatele hotărârii care va fi pronunțată (efect de lucru judecat, executabilitate, efect de transformare).

Analiza detaliată este acordată instituției-cheie a acțiunii incidentale, care uneori constituie instrumentul procedural de transfer al daunei economice din accidentul rutier către garantul procesual, în contextul litigiului aflat în desfășurare și alteori contribuie la împărțirea răspunderii pentru despăgubire în urma accidentului rutier între mai mulți debitori pe baza articolelor 926 și 927 din Codul Civil.