Dacă omul modern a făcut din vânătoarea experiențelor efemere steagul său, pocăința pentru creștin este acea experiență totală și unică care poate într-adevăr să zguduie omul.

Dar chiar dacă plictiseala unei existențe liniștite - după vânătoarea diferitelor experiențe - obosește existențial, pocăința poate să zguduie omul și să-l rejuveneze literalmente. Cel pocăit descoperă că devine o persoană nouă nu pentru că găsește un alt sine în mod literal, ci pentru că se eliberează de tot ce îl împiedica să descopere adevărata sa esență.

Și dacă cel analizat poate într-adevăr să își descopere orice dorințe și să le accepte, dacă este necesar ocolind conștiința care îl împiedică de la plăcerea păcătoasă, cel pocăit, având conștiința care îl împiedică de la păcat, descoperă încet-încet că dorințele sale se identifică cu voința lui Dumnezeu. Astfel, viața lui devine infinit mai abundentă.

(Din epilogul lui G. Barla)