Între compunerea celei de-a doua și a treia sonată pentru pian (1912-1917), Prokofiev a scris o varietate de lucrări pentru o mare diversitate de instrumente. În afară de 'Visions Fugitives', includ baletele 'Chout' și 'The Gambler', Simfonia clasică, primul Concert pentru vioară, al doilea Concert pentru pian și diverse cântece. Aceasta a fost o perioadă extrem de productivă în care obsesia sa pentru sunetele percutante, colorate de politonalitate, era în apogeul său (deși Simfonia clasică reprezintă o excepție evidentă). 'Visions Fugitives' este în general mai puțin bazată pe diatonie în comparație cu oricare dintre sonatele pentru pian, deși stilul este relativ apropiat de particularitatea armonică scăzută a celei de-a cincea sonate (1923). Procesul compozițional al lui Prokofiev includea de obicei înregistrarea ideilor muzicale pe măsură ce apăreau, pentru a fi combinate mai târziu. Forma de inspirație spontană a compozitorului pare să-i fi permis să producă, în 'Visions Fugitives', o serie de miniaturi independente, perfect conturate.