Reflecțiile unui filosof-împărat în vreme de război. Marcus Aurelius (121–180 d.Hr.), împărat roman și filosof stoic, s-a născut la Roma și a fost educat sub tutela împăratului Antoninus Pius, unchiul său. După adopția sa de către Antoninus Pius, s-a convertit la stoicism și a început să studieze și să practice filosofia și dreptul. A fost un om nobil care a trăit în armonie și colaborare cu Antoninus Pius. S-a căsătorit cu fiica lui Pius și i-a succedat ca împărat în martie 161, împărțind o parte din sarcini cu Lucius Verus.

Domnia lui Marcus s-a confruntat curând cu mari nenorociri naționale, cum ar fi inundații, cutremure, epidemii, amenințări de revolte (în Britannia), războiul împotriva parților și presiuni din partea barbarilor la nord de Alpi. Din 169 încolo, a trebuit să lupte din greu împotriva germanilor Quadi, Marcomani, Vandali și alții, până când a obținut succesul în 174. În 175, după moartea Fausinei, a restabilit ordinea în Asia după o rebeliune de către Avidius, iar războiul cu germanii a fost reluat, în timpul căruia s-a îmbolnăvit și a murit pe malurile Dunării în martie 180.

Celebrele „Meditații” ale lui Marcus Aurelius (cum le numește) sunt reflecții scrise în perioade de singurătate în timpul campaniilor sale militare. Inițial destinate pentru îndrumarea personală și autoevaluare, „Meditațiile” au rezistat ca o expresie puternică a credinței stoice. Acestea reprezintă un text central pentru studenții stoicismului, precum și un ghid personal unic pentru o viață morală.

Pagini: 448, Anul Publicării: 0101, Dimensiuni: 10.8x10.8cm