În anul 1880, o elevă interioară a Arsakieului, plângând neîncetat, cere școlii să-i permită să-și finalizze studiile. Motivele familiale și financiare amenință să-i ia această posibilitate. În fața intensității sentimentelor sale, membrii consiliului de administrație al Societății Filantropice consimt la rămânerea ei.

De ce atât de multe fete în acea perioadă doresc să devină învățătoare? Ce le motivează, astfel încât să traverseze granițele statului grec pentru a lucra în locuri necunoscute și străine, în Adrianopol, în Odesa, în Trebizonda, în Serres?

Cartea explorează noile oportunități educaționale și profesionale pentru femei în Grecia, la sfârșitul secolului al 19-lea și la începutul secolului al 20-lea. Urmărește modul în care învățătoarele arsakiești se constituie ca subiecte istorice, atunci când unele dintre ele își asumă responsabilitatea de a învăța limba greacă și de a insufla conștiința națională greacă populațiilor din regiunile disputate ale Imperiului Otoman.

Bazat pe date provenite de la instituții publice și colectivități care au pus bazele educației în Grecia și comunitățile greco-ortodoxe, examinează atât motivele acestor instituții, cât și narațiunea la persoana întâi a învățătoarelor. Cu alte cuvinte, urmărește unele dintre micile povești și marile peregrinări ale fetelor care... doresc să devină învățătoare când vor crește.