Dacă astăzi ne lipsește înțelegerea, se întâmplă deoarece iubirea noastră are limite strânse. Împărțim oamenii în cei pe care îi simpatizăm și cei pe care îi disprețuim. Și pe cei care au percepții, înclinații, scopuri diferite de ale noastre nu îi putem tolera. Astfel, privirea noastră este legată și nu poate înțelege.

Până la urmă, cu toții avem nevoie de înțelegere. Și ne sprijină mental gândul că măcar o persoană ne înțelege, ne acceptă așa cum suntem. Dar să nu așteptăm înțelegerea altora. Să facem noi primul pas. Să îl imitam pe Hristos, care “a plecat din cer și a coborât” (Psalmi 17, 10) și ne înțelege și ne acceptă, așa cum suntem. Ne vede ca “obosiți și încărcați” și ne cheamă și ne așteaptă.

Dacă ne apropiem de El cu adevărat, atunci ne vor întinde mâinile și ne va deschide inima cu înțelegere pentru frații noștri. Aceasta este datoria noastră. Și cât timp va exista măcar o persoană care va spune cu durere “nu am om” (Ioan 5, 7), datoria noastră va rămâne neplătită…