Hristos nu a cerut perfecțiunea, ci autenticitatea noastră. Perfecțiunea nu aparține acestei lumi, nici omului, ci doar lui Dumnezeu. Omul nu poate fi perfect pentru că este creat și muritor. Orice încercare în această lume de a întâlni perfecțiunea duce la nevroză. Purtem moartea, dar însetăm după eternitate. Trăim pe pământ tânjind după cer. Moartea nu ne încape pentru că am fost creați pentru nemurire. Să ieșim, așadar, din anxietatea perfecțiunii nevrotice. Să ne eliberăm de vinovăția toxică ce ne găsește mereu incapabili și inutili. Să îmbrățișăm ceea ce „suntem” și ceea ce cu adevărat putem „deveni”. Pentru că numai un om care trăiește cu recunoștință în prezent poate să creeze un mâine minunat. Perfecțiunea nu este o condiție umană și nici o realitate a acestei faze a vieții. Când Hristos ne spune să devenim perfecți, așa cum Dumnezeu este perfect, nu se referă la perfecțiunea noastră, deoarece aceasta nu poate exista într-o lume marcată de timp și de moarte.