François Dubet este profesor emerit de sociologie la Universitatea Bordeaux II și director de studii la École des hautes études en sciences sociales (EHESS). Opera sa a cunoscut o recunoaștere internațională, ridicându-l la rangul unuia dintre cei mai importanți sociologi francezi ai vremii noastre.

Trăim într-o epocă de melancolie, furie, indignare. Inegalitățile se lărgesc și se transformă. Separarea claselor sociale nu mai este atât de clară; fiecare dintre noi se confruntă cu diverse inegalități: ca angajat sau lucrător ocazional, ca deținător de cunoștințe specializate sau necalificat, ca femeie sau bărbat, ca locuitor al orașului sau al mediului rural, în funcție de situația familială sau de originea națională și socială.

Neajunsurile sociale nu mai sunt resimțite ca încercări care cheamă la lupte colective, ci ca o serie de nedreptăți personale, discriminări, experiențe de dispreț social, contestări ale propriei valori. Deoarece nu mai reușesc să identifice dușmani care trebuie combătuți, indivizii sunt purtați de o răutate care hrănește toate formele de populism.

Regimul multiplelor inegalități naște o societate a furiei: societatea noastră. Trebuie să o înțelegem, pentru a putea rezista dezlănțuirii indignării. Lupta împotriva marilor inegalități sociale trebuie să fie o prioritate. Aceste inegalități sunt insuportabile.

Trebuie să ne întrebăm de ce nu ar trebui impus un plafon pentru veniturile mari, având în vedere că Emmanuel Faber, șeful Danone, explică cum, dacă salariile pentru 1% din cei mai bine plătiți angajați ai grupului ar fi reduse cu 30%, salariul pentru 20% din cei mai prost plătiți s-ar dubla. Inegalitățile extreme nu sunt doar scandalosoase. Ele sunt și periculoase, deoarece nasc o elită conducătoare în afara oricărui control, care își mută investițiile în funcție de oportunitățile fiscale, de poverile sociale, de reglementările ecologice și de dividendele anticipate.

Cu toate acestea, lupta împotriva inegalităților „mari” nu ne absolvă de a oferi, de asemenea, prioritate luptei împotriva inegalităților „mici”, cele care contează pentru persoanele pe care le afectează. Din punct de vedere economic, marile inegalități contează mai mult. Dar din punct de vedere sociologic și politic, cele mici au un impact mai mare. Acestea sunt cele care definesc experiențele sociale, furia și indignarea. Acestea sunt cele care întăresc sau distrug mecanismele de solidaritate.

Fiindcă nu găsesc o exprimare politică constructivă și democratică, aceste multiple inegalități generează astăzi populismul, indiferența și demagogia. Apărarea egalității sociale trebuie să rămână orizontul nostru politic. Să ne amintim că nu există o contradicție între egalitate și eficiență. Societățile egale nu sunt mai puțin dinamice decât societățile inegale, ci mai pașnice și mai sănătoase. În acestea, cererea de solidaritate și protecție a mediului este acceptată mai ușor.