În 1453, otomanii au avansat spre Constantinopol, având ca scop cucerirea capitalei milenare a Imperiului Bizantin Creștin. În timpul asediului, un grup mic de apărători dezorganizați, mult inferior numericește, s-a confruntat cu puterea armatei otomane. Conflictul s-a desfășurat pe fronturile terestre, pe mare și în tunele subterane, sub conducerea a doi bărbați de seamă - Sultanul Mehmed al II-lea și Împăratul Constantin al XI-lea. Într-o atmosferă de intensă tensiune religioasă, pe măsură ce utilizarea armelor de foc a crescut, ambele părți credeau că istoria lor se apropie de sfârșit. Rezultatul asediului, determinat în doar câteva ore pe 29 mai 1453, este unul dintre momentele importante ale istoriei mondiale.