Opera lui Angelopoulos aparține perioadei „a doua revoluție a cinematografiei”, în timpul căreia regulile „mimesisului” și „naturalismului” sunt realmente abandonate.

Un alt realism iese la iveală. Acolo unde lucrurile nu sunt înregistrate obiectiv, ci ca o experiență singulară a cineastului. Tehnica a fost stăpânită până la punctul în care se încearcă reorganizarea funcției sale.

Căutarea se extinde în domeniul personal. Din perspectivă a abordării temelor și a introspecției individuale. Acesta ia forma unei problematici complexe, în care regăsirea limbajului cinematografic și multiplicarea, extinderea structurilor expresiei sale sunt factori esențiali.