Lumea devine din ce în ce mai omogenă. Impresia spirituală cea mai profundă din fiecare călătorie a mea din ultimii ani, în ciuda surprizelor fericite punctuale: o teroare latentă față de omogenizarea lumii. Totul devine uniform în expresiile exterioare ale vieții, totul se aplatizează într-o formă culturală omogenă. Obiceiurile specifice ale popoarelor sunt șterse, vestimentația se uniformizează, obiceiurile se internaționalizează. Țările par asemănătoare între ele, viața și acțiunea oamenilor sunt integrate în același cadru, orașele lor devenind tot mai identice în caracteristicile lor exterioare.
Căci dacă umanitatea devine astăzi din ce în ce mai plictisitoare și uniformă, o face pentru că, în profunzime, aceasta este dorința sa. Autonomia în modul de viață, chiar și în plăcerea vieții, a devenit acum un scop și un ideal pentru atât de puțini oameni, încât cei mai mulți nici măcar nu realizează că se transformă în molecule, în indivizi lăsați în voia unei forțe uriașe. Ei se lasă, așadar, în căldura curentului, care îi duce în gol. „Ruere in servitium”, cum spunea Tacitus, a se arunca cu voința proprie în sclavie.
