Crizele care apar din războaie sau alte tulburări răstoarnă viețile indivizilor și lasă urme într-o comunitate pentru mulți ani după eveniment. Acest volum își propune să exploreze cum sunt amintite aceste crize în lumea antică și cum se reconstruiesc comunitățile după o criză. Pot crizele să funcționeze ca și catalizatori pentru inovație sau schimbare? Ce dezvăluie crizele despre „normalitatea” împotriva căreia sunt definite și încadrate? Oamenii care trăiesc în societăți post-criză nu au altă opțiune decât să se adapteze la schimbările provocate de criză. Această adaptare ridică întrebarea despre cum se construiește relația dintre starea de dinaintea crizei și noua normalitate și de către cine. Din cauza posibilității limitate de a folosi trecutul imediat, care este stigmatizat de conflicte și amintiri neplăcute, acesta poate include revizuiri ale narațiunilor istorice cu privire la memoriile și identitățile comune, prin alegerea unor noi „ancore” și, uneori, chiar respingerea celor vechi. Crizele afectează toate domeniile vieții, iar restabilirea după criză acoperă, de asemenea, sfere diferite. Acest volum identifică și urmărește strategii de restabilire în texte, precum și în reprezentări vizuale, în texte literare, dar și în documentare, în ideologia oficială, precum și în reacții subordonate. Contribuitorii adună mărturii variate despre astfel de moduri de abordare care au supraviețuit din antichitate.