Ce este ceea ce îi face pe oligarhi să nu accepte caracterul oligarhic al regimului lor? Ignoră, oare, conceptele elementare? Se rușinează să admită că sunt animați de o profundă ideologie oligarhică? Poate că astfel doresc să interzică evoluția, pentru a menține adevărata proprietate a statului și, în consecință, să subordoneze scopul politicii intereselor lor și celor care acceptă subordonarea?

Pe de altă parte, ce îi determină pe cetățeni să cedeze guvernarea oligarhilor și apoi să se plângă că aceștia îi ignoră și își asumă scopul public al politicii? De ce, în loc să demonstreze, nu revendică participarea lor la deciziile politice, pentru a judeca în parte (reprezentarea) sau în întregime (democrația) ce este corect și ce nu pentru țară?

Inteligența modernă, pentru a împiedica societatea civilă să își reformuleze propunerea, a încadrat-o în dilema (așa-zisei) „complexități”, în combinație cu argumentul că nu este acceptabil ca mulțimea ignorantă și neinstruită să guverneze, deoarece gândirea ei atinge nivelul sentimentelor humble și al egoismului, și, evident, nu are capacitatea (intelectuală și reală) de a obține cunoștințele necesare, exacte și din temelii despre problemele politice!

Cu toate acestea, în fața acestei întrebări, Aristotel ar răspunde: „Fiecare dintre mulți singuri este inferior specialiștilor, dar toți împreună sunt mult mai buni sau, oricum, nu mai răi decât specialiștii”. În plus, societatea civilă va acționa în interesul ei, în timp ce puținii vor acționa în interesul lor personal. Autorul consideră că stoparea parcursului Greciei, dar și al umanității, spre dezastru se va produce doar prin depășirea regimului oligarhic și prin transformarea reprezentativă a statului.