Biograful lui Molière, Jean-Leonor Le Gallois de Grimarest, ne informează (1705) că Molière s-a inspirat pentru personajul Pursoniac dintr-un locuitor al orașului Limoges, care, într-o seară în care se desfășura o reprezentație, s-a certat isteric cu actorii și și-a desfășurat, în toată splendoarea sa, ridicolul. Apoi, autorul, pentru a se răzbuna, l-a transformat în erou al piesei sale de teatru.

Din alt punct de vedere, Molière a avut ideea de a scrie Pursoniac pentru a ridiculiza locuitorii din Limoges, după o călătorie la Ambazac, unde o parte a aristocrației locale l-a întâmpinat destul de rece. Oricum, comedia a fost jucată cu mare succes atât în timpul vieții autorului, cât și după moartea sa.

La prima vedere, povestea este foarte simplă: Un provincial merge la Paris pentru a se căsători cu Julia, fiica lui Oronte, care însă îl iubește pe Eraste, iar acesta o iubește și el. Eraste, cu ajutorul lui Sbrigani, al Nerinei și al Lușetei, îi face atâtea năzbâtii lui Pursoniac încât, în cele din urmă, acesta este nevoit să se întoarcă în satul său, fără a-și îndeplini dorința inițială, adică căsătoria.

În poveștile în care există căsătorii forțate, totul are un final fericit, așa cum impune comedia. Pe de o parte, 'buni' îndrăgostiți care pun sentimentele deasupra banilor, iar pe de altă parte, cei care folosesc vârsta, puterea și banii pentru a reuși să se căsătorească, ceea ce, de obicei, nu reușesc.

În însă piesa 'Domnul de Pursoniac', lucrurile sunt mai complicate: buni și răi se amestecă într-atât încât nu știm, în cele din urmă, cine câștigă și cine pierde și dacă ar trebui să ne bucurăm de finalul fericit al cuplului sau dacă ar trebui să ne compătimim mai mult pe sărmanul Pursoniac decât pe cuplul care riscă să nu se unească în căsătorie.