Armata imperială romană a constituit unul dintre principalii factori de exercitare a controlului politic de către împărați. Gestionarea politică eficientă a armatei era necesară pentru menținerea securității și prosperității imperiului în ansamblu. Această carte analizează mijloacele prin care împărații își controlează soldații și mențin devotamentul lor de la bătălia de la Actium din 31 î.Hr. până la căderea dinastiei Severilor în 235 d.Hr.

Descoperirile recente au revoluționat înțelegerea noastră asupra armatei romane. Acest studiu oferă o sinteză actualizată a unei serii de elemente din surse arheologice, epigrafice, literare și numismatice cu privire la relația dintre împărat și soldații săi. Demonstrează că această relație era puternic personală. Împăratul nu era doar comandantul suprem, ci și protectorul și binefăcătorul lor, chiar și după retragerea lor. Cu toate acestea, gestionarea armatei era mai complexă decât această relație împărat-soldat.

O armată eficientă necesită o ierarhie militară adecvată pentru impunerea disciplinei și conducerea trupelor zilnic. Acest lucru avea o însemnătate deosebită pentru armata imperială, care era în principal împrăștiată de-a lungul granițelor imperiului, constituind în esență o serie de armate separate. Împăratul trebuia să asigure loialitatea ofițerilor săi construind relații reciproc avantajoase cu aceștia. În acest fel, armata imperială a devenit o rețea complexă de legături de loialitate interdependente, care îl proteja pe împărat de subminarea militară.