A fost odată ca niciodată, nu prea departe și nici atât de demult, pe o mică insulă de pe hartă, un pictor care nu făcea nimic mai mult și nimic mai puțin decât să picteze. Munți și ceruri și ploi, lei și pești și fructe și oameni, pe toate le picta cu aceeași simplitate și frumusețe. Locuia în vârful unui munte, în centrul insulei, iar toți locuitorii îl cunoșteau și treceau pe la căsuța lui și îi spuneau nemulțumirile, poveștile și problemele pe care le aveau unii cu alții. Îl plăceau pentru că nu vorbea mult, doar asculta. Stătea mereu în picioare, în fața șevaletului său, picta și asculta cu răbdare durerile oamenilor.