Textele ample de critică și reflecție ale revistei constituie două direcții tematice principale: a) controlul esteticii marxiste, așa cum a fost impusă de cerințele partidului din perioada interbelică și postbelică și b) necesitatea reevaluării modernismului Generației ’30; aici se încadrează și efortul de a defini profilul discursului poetic și critic al Primei Generații Postbelice.

"Critica" a rămas fidelă angajamentelor inițiale: a devenit un instrument al Primei Generații Postbelice, deoarece a evidențiat discursul critic al oamenilor de cultură, în special al poeților-critici, ai primei perioade postbelice și a reprezentat astfel primul pas în exprimarea sistematică a acestora; nu s-a izolat ideologic în cadrul conflictului ideologic și politic al epocii, deoarece a exercitat control și critică în termeni democratici și pluralisti, motiv pentru care dialogul din paginile revistei a găsit un teren fertil.