În viața modernă, tehnologia este omniprezentă. Cu toate acestea, ca noțiune, tehnologia este haotică. În discursul cotidian, tehnologia nu este decât o modalitate de a face referire la cele mai recente inovații în ceea ce privește dispozitivele digitale. Oamenii de știință nu stau mult mai bine, având în vedere că singurul lucru pe care îl fac este să propună definiții concurente care acoperă totul, de la siderurgie la cântat.

În Tehnologie – O istorie critică a unei noțiuni, Eric Schatzberg explică de ce este atât de dificil să definim tehnologia examinând istoria sa de trei mii de ani, o istorie care este modelată de tensiunile constante dintre elita educată și cei care se ocupă de muncile tehnice. Încă din vremea grecilor antici, oamenii de știință obișnuiau să aibă o părere proastă despre muncitorii calificați, definind munca tehnică drept simple instrumente pentru atingerea unor scopuri stabilite de alții.

În schimb, meșteșugarii s-au opus în mod repetat acestei caracterizări, insistând să sublinieze demnitatea, creativitatea și utilitatea culturală a muncii lor. Relația tensionată dintre savanți și meșteșugari a continuat de la Aristotel până în secolul al XIX-lea, avându-l ca intermediar pe Francis Bacon.

A fost abia în secolul XX când au apărut semnificațiile moderne ale tehnologiei: tehnologia ca arte industriale, tehnologia ca știință aplicată, tehnologia ca tehnică. Schatzberg documentează parcursul acestor trei semnificații până în zilele noastre, în care, deși discursul despre tehnologie s-a răspândit peste tot, confuzia dintre cele trei semnificații dominante ale tehnologiei continuă să fie norma.

Schatzberg subliniază că doar printr-o conceptualizare umanistă a tehnologiei vom reuși să percepem complexitatea care distinge inevitabil alegerile umane în lumea noastră modernă.