Pentru a-l readuce la viață pe iubitul meu Iskios, urc împotriva curentului.

„Cu cât te iubesc mai mult, cu atât lumea mea devine mai inutilă și nu am nevoie de ea, deoarece pot să o înlocuiesc cu alta, mai bună, mai caldă, mai simplă, așa cum mi-aș crea întreaga mea viață, dacă aș fi eu Creatorul”, scrie Nikos Kazantzakis către partenera sa timp de treizeci de ani, Eleni Kazantzakis, care i-a fost prietenă, soție, sprijin și tovarăș de drum.

La rândul ei, ea notează că în această carte a sa nu încearcă să-i facă elogiu nici să-l denigreze. Viața, spune ea, alături de el nu a fost întotdeauna ușoară, însă Nikos Kazantzakis nu și-a impus niciodată prezența altora. Alegea întotdeauna libertatea și refuza concesiile. Conviețuirea lor a fost o binecuvântare continuă, deoarece Eleni a crescut alături de el, l-a iubit. El i-a oferit dragoste, încredere, umor, râs, munți și păduri, câmpii și mări, călătorii îndepărtate, povești cretane și basme africane și perfecta sa nuditate în fața zeului său.

Insuportabilul, îmbogățit cu materiale din amintiri, scrisori, caiete și cărțile lui Nikos Kazantzakis, nu este doar biografia lui, ci o poveste despre anii de pe Aegina cu foamea ocupației, emoțiile și munca neîntreruptă, anii de la Antibes cu reacțiile împreună cu euforia creativă, toate felurile de căutări, circumstanțe dramatice, călătorii, care au cimentat unitatea și identificarea absolută între omul cosmopolit și rezistent și fragila dar curajoasa Ateniană, care l-a însoțit cu credință în viață și a devenit, după moartea sa, o prelungire vie și o supraviețuire a lui.

Un fragment din carte:

„Și iată-mă acum scriind o carte. Nu un roman, ar fi fost prea ușor. Să te descriu, să te strâng, să te înfig cu un ac de aur, așa cum prindem fluturii. Și inima mea să se revolte. Pentru că iubesc foarte mult fluturii și îmi place să-i imaginez zburând ușori și neatingiți deasupra capetelor noastre.”