Opera „Metafizica” sunt printre cele mai importante lucrări ale lui Aristotel, dar și ale antichității. Lucrarea se referă la cercetarea aristotelică asupra principiilor fundamentale din care ființele își extrag existența. Merită menționat că este prima lucrare metafizică din istorie.
Cărțile M-N critică pe Platon și Academia și prezintă opiniile lui Aristotel în probleme pe care, în termeni contemporani, le-am considera parte a filozofiei matematicii și a logicii. Găsim teorii mult discutate, precum că numerele sunt entități „separate”, „neperceptibile” și că au „elemente” sau „principii” care sunt mai fundamentale decât ele însele și care, într-un fel, le explică.
Este clar că această viziune are o anumită legătură cu întrebările contemporane referitoare la natura și starea entităților matematice. Există numere? Dacă da, ce fel de entități sunt? Pot termenii numerici să fie analizați doar în termeni de logică, plus definiții, și, dacă da, în ce sens este aceasta o „reducție” a numărului la ceva mai absolut?
Din M-N putem observa că Platon și Aristotel s-au ocupat de acest tip de întrebări, atât în sine cât și în ceea ce privește teoria ideilor.
