«…Am avut multe întâlniri cu Vasilis pentru a scrie această carte. La fiecare dintre acestea, mă aștepta și o surpriză despre viața sa. O viață ca un basm, o viață ca un film de cinema cu o mare încărcătură emoțională și multă emoție. Vasilis mi-a deschis larg inima și mi-a povestit faptele exact așa cum s-au întâmplat. Nu este puțin să te întorci în acele vremuri dificile, care ți-au marcat viața decisiv. Nu este nici cel mai ușor lucru, să-ți amintești situații și povești pline de amărăciune, tristețe și lacrimi. O astfel de mărturie necesită curaj și sinceritate, pe care Vasilis le avea într-un grad suprem.

Așa că vă voi povesti viața sa și sper ca toate acele părți să fie illuminate, părți pe care, fără să încerce vreodată să le ascundă, acum le-a relatat cu fiecare detaliu.

A fost mândru de originea sa pontică, de aventurile sale de familie și de triumful carierei sale personale, o carieră care nu poate fi descrisă în cuvinte. „Am trăit zece vieți”, îmi spunea mereu, „și dragostea pe care am primit-o nu poate fi comparată cu niciun aur din lume!”

Și cu puțin înainte de a termina această carte, au venit veștile proaste pentru sănătatea sa. L-am văzut după operații destul de slăbit, dar hotărât să trăiască și fericit că totul a decurs bine. Primul lucru pe care mi l-a spus a fost: „Thanos, trebuie să vorbim în carte despre cancer și despre aventura sănătății mele. Lumea trebuie să știe totul despre mine și trebuie, mai presus de orice, să învețe să lupte pentru tot, chiar și pentru cancer”. Asta este măreția omului Carras. Nimic ascuns de lumea care l-a iubit și l-a venerat ca pe un mare cântăreț de muzică populară!

Ultima dată când l-am întâlnit a fost luni, 18 decembrie 2023, cu o zi înainte să fie internat din nou în terapie intensivă. Am mers la casa lui. M-a făcut să-i citesc biografia în fața soției sale, a lui Stratos și a vărului său, George. Vedeam în ochii săi, în timp ce-i citeam cartea, o mare satisfacție din ceea ce auzea pentru a o mia oară. Sorbea fiecare cuvânt și fiecare imagine cu o reculegere religioasă. Știam însă că îl doare foarte mult, dar nu voia sub nicio formă să-i apară durerea. De multe ori evitam să-l privesc în ochi. Avea un aspect straniu, dincolo de uman, plin de dragoste și bunătate.

Vrea să ne amintim pe toți așa: zâmbitor, mândru și curajos. Plecând, m-a chemat aproape de el și mi-a spus: „Thanos, vreau să mă iubești și să te gândești la mine”.

(Fragment din prefata autorului)