Obișnuim să percepem muzica ca o formă de divertisment - ca o luxurie, în cele din urmă ca ceva de prisos. Și, într-adevăr, muzica pe care o ascultăm de obicei are acest scop: de a distra. Care a fost însă funcția primordială a muzicii? De ce au început odată oamenii să cânte și să danseze?

Christopher King, producător muzical premiat și colector pasionat de plăci de gramofon, susține că muzica în forma sa primordială este un remediu pentru rănile sufletului - ceva la fel de esențial ca aerul și hrana. Treptat, muzica a încetat să mai aibă această funcție. Ecosistemele culturale fragile în care muzica își desfășura activitatea terapeutică au fost distruse. Cu excepția unui colț retras din Grecia, la marginea Europei - Epirul. Aici, ca prin minune, a fost păstrat în viață un mod de viață ancestral care a permis muzicii să își mențină rolul terapeutic.

King se oferă să ne călăuzească în acest loc aspru dar magic, unde muzica devine una cu poezia, dansul și sărbătoarea. King scrie despre istoria Epirului și măreția peisajului, despre festivități, tsipuro și lăutarii romi, despre experiențele colective și amintirile comune.

Ne vorbește despre muzică ca despre un plâns, ca despre un cântec de leagăn și ca despre o mângâiere. Ne vorbește despre oameni care știu să plângă și știu să se distreze. Combinând reflecția filozofică cu descrierea istorică, analiza muzicologică cu perspectiva antropologică, această narațiune pasionată și jucăușă ia în cele din urmă forma unei scrisori de dragoste către muzică și oamenii din Epir.