Contribuția acestei cărți la identitatea națională și alteritatea grecească constă în următoarele puncte:
Își propune o prezentare cuprinzătoare a narațiunii naționale grecești, atât a lui Korais, cât și a lui Paparrigopoulos și Zambelios, făcând referire și la istoricii naționali contemporani.
Concentrează atenția asupra unei probleme care nu a fost prezentată extensiv în greacă, dezbaterea dintre istorici străini și greci cu privire la cât de grecesc a fost sau nu Bizanț și dacă poate fi considerat parte a patrimoniului grecesc.
Își propune o deconstrucție a narațiunii lui Paparrigopoulos, fără a o respinge complet, evidențiind că, ca narațiune a istoriei naționale, are multe elemente pozitive în comparație cu alte narațiuni naționale/istorii naționale din Europa.
Prezintă o altă dezbatere interesantă între bizantinologi, de data aceasta și între istorici greci, despre migrarea slavilor în Evul Mediu în ceea ce este acum Grecia geografică.
Înscrie aspectele negative ale auto-identității grecești care, spre deosebire de istoria națională greacă, sunt mai problematice din cauza etnocentrismului extrem și a obsesiei pentru strămoși.
Acoperă alteritatea grecească în raport cu trei națiuni vecine, albanezii, (slavo-)macedonenii și turcii, cu care relația a fost istoric turbulentă după Al Doilea Război Mondial.
Analizează și interpretează cauzele atitudinii negative grecești față de acești trei vecini.
Se încheie cu „subiectele naționale” grecești, care reprezintă cu precădere o emanare a identității naționale grecești, a narațiunii grecești și cum grecii percep alteritatea și lumea.
