Știința care luminează cel mai mult spiritul, care îl face precis și larg, și care, prin urmare, trebuie să pregătească studiul tuturor celorlalte, este metafizica.

Azi în Franța, această știință este atât de marginalizată, încât gândirea noastră va părea cu siguranță paradoxală pentru mulți cititori. Mărturisesc că altădată aș fi avut și eu aceeași părere. Între filozofi, metafizicienii mi se păreau cei mai puțin înțelepți: cărțile lor nu mă învățau: aproape peste tot găseam fantome și consideram o crimă împotriva metafizicii păcatele celor care o slujeau.

Prin urmare, am dorit să disipez această iluzie și să mă întorc la cauza erorilor; cele mai utile dintre ele erau și cele mai îndepărtate de adevăr. De îndată ce am cunoscut drumurile nesigure pe care le-au urmat, am crezut că distingeam calea pe care trebuia să o deschid.

Mi s-a părut că, atât în metafizică, cât și în etică, cineva putea gândi cu precizia pe care o determină geometria; putea obține, ca și geometriștii, idei precise; putea stabili, la fel ca ei, sensul expresiilor într-un mod constant și exact; în cele din urmă, putea impune sieși, probabil mai bine decât ei, o dispoziție simplă și ușoară pentru a atinge claritatea.