Apărând fărâmarea trupului lui Hristos, Leonțiu Bizantinul apără trupul omului.

De la prima început a uniunii sale cu Cuvântul, trupul uman devine templu al lui Dumnezeu, iar Cuvântul de atunci înainte “poartă chipul nostru”, se bucură purtând natura umană; și omul se bucură, purtând comuniunea cu viața dumnezeească veșnică ca o imitație a vieții lui Hristos.