Dionysius din Halicarnas este un învățător al stilurilor oratorice grecești antice. Emigrează la Roma în jurul anului 30 î.Hr., unde rămâne până la moartea sa, scriind Antichitățile Romane și predând arta retoricii și compoziția literară. Scopul său, atât în opera sa, cât și în predarea sa, a fost să readucă standardele clasice atticiene de varietate, invenție și gust, pentru a reafirma supremația greaca ca limbă literară a lumii mediteraneene.

A susținut studiul detaliat al stilurilor celor mai buni scriitori de proză din secolele V și IV î.Hr., în special al retoricienilor atticeni. Eseurile sale critice despre aceștia și istoricul Tucidide reprezintă o evoluție semnificativă de la tehnicile mecanice ale manualelor retorice către o critică mai sensibilă a scriitorilor individuali. Ilustrându-și analiza cu exemple bine alese, păstrează un număr important de fragmente din Lysias și Isaeus.

Eseurile despre acești doi retorici și despre Isocrate, Demostene și Tucidide constituie Volumul I al acestei ediții. Volumul II conține trei scrisori către studenții săi, un mic eseu despre retoricianul Deinarchus și cea mai bună lucrare a sa, eseul Despre Compoziția Literară, care îmbină retorica, gramatica și critica într-un mod unic în literatura antică. Biblioteca Loeb publică, de asemenea, o ediție în șapte volume a Antichităților Romane ale lui Dionysius din Halicarnas, o istorie de la cele mai vechi timpuri până în anul 264 î.Hr.