Când elevații respingeau mișcarea, Diogene a contraatacat, așa cum știe toată lumea; a făcut-o într-adevăr; căci nu a spus un cuvânt; ci a mers pur și simplu câțiva pași înainte și înapoi, considerând că în acest fel i-a contrazis suficient.

După ce o vreme m-a preocupat, cel puțin ocazional, problema dacă o repetare este posibilă și ce înseamnă, dacă ceva câștigă sau pierde în repetare, mi-a venit brusc în minte: și nu pleci la Berlin, acolo ai fost o dată mai devreme, să verifici acum dacă o repetare este posibilă și ce înseamnă.

Acasă aproape că m-am paralizat cu această problemă. Orice ar spune în legătură cu aceasta, va juca un rol foarte important în filosofia modernă; căci repetarea este o expresie decisivă pentru ceea ce era „amintirea” la greci.

Astfel, așa cum ei învățau că orice cunoștință este o amintire, la fel și noua filosofie va învăța că întreaga viață este o repetare. Singurul filozof modern care a avut o anumită intuiție a lucrului este Leibniz.

Repetarea și amintirea sunt aceeași mișcare, doar că în direcții opuse; căci ceea ce ne amintim, a fost, se repetă înapoi; pe când, dimpotrivă, însăși repetarea o reamintim înainte.

De aceea, repetarea, dacă este posibilă, îl face pe om fericit, în timp ce amintirea îl face nefericit, cu condiția ca, adică, să își acorde timp să trăiască și nu se uită imediat de la nașterea sa să invențeze vreo scuză să scape din nou din viață, de exemplu, că a uitat ceva.

SÖREN KIERKEGAARD