Grecii din Antichitate recunoșteau anumite concepte economice, precum stimulentul interesului personal, câștigurile din comerț, rolul dobânzii și degradarea monedei. La fel, romanii au integrat doctrinele prosperității, fiscale, contractelor și dobânzii în „dreptul roman”, cu scopul de a face din economie o știință a schimbului.

Mijlocul Evului Mediu este caracterizat prin schimbări evolutive și revoluționare, unde ideile religioase predomină. Mercantiștii pun accent pe formarea bogăției, în timp ce fiziocrații consideră pământul ca agentul de producție cel mai important și disprețuiesc comerțul.

Publicarea „Bogăției Națiunilor” de Adam Smith a fost fără îndoială un tratat revoluționar în materie de teorie economică, cu semnificații evidente de opulență și bunăstare.

Acest soare economic s-a transformat în întuneric sumbru atunci când pesimiștii Robert Malthus și David Ricardo au intrat în scenă. Accentul pus pe pesimism sugerează că un viitor morbid așteaptă societatea. Viața de subzistență și legea inflexibilă a salariilor erau poate cele două caracteristici ale lor cele mai importante. De unde și dictonul lui Carlyle: „Profesorii respectabili ai științei răului”.

Cel mai controversat scriitor al vremii sale este Karl Marx. El a scris și a publicat tratatul său „Das Kapital” ca o polemică împotriva sistemului capitalist, al cărui principal exemplu este Anglia. Carey și Bastiat introduc un aer de optimism, iar List-Sismondi-Say-Senior promovează ideea de a face națiunea puternică și autosuficientă.

Școala austriacă a analizei subiective a introdus conceptele de utilitate și utilitate finală, reflectând ideea lui Jeremy Bentham despre calculul fictiv. În timp ce Marx și Sismondi au făcut referire la ciclul economic, Mitchell a furnizat analiza pentru interpretarea ciclului economic.

Hobson și Pigou au pus economia bunăstării în prim-plan, în timp ce Veblen a respins economia clasică și neoclasică și a pus accent pe schimbarea evolutivă.