Fărâme de suflete, fărâme de iubire, fărâme de credință adevărată. Texte care răspândesc miros de ceară sfântă, tămâie și bujori.

Șoptit, fără voci. Subțire, fără fanfare și melodrame afectate. Adevărate cât lacrima mamei, gemetele bolnavului, plângerile celor persecutați. Luminoase cât zâmbetul copilului, speranța credinciosului, bucuria celui vindecat.

Citind unul după altul, aplecându-ne asupra suferințelor și bucuriilor lor, împărtășind și trăind împreună aceste momente umile din viața lor, le vedem ca o totalitate infinită, care poate cuprinde pe toți.

Ne facem parte și noi din această totalitate, astfel încât fărâmele devin pâine, sufletele devin Biserică și Biserica devine Hristos. O Biserică plină de miracole care se petrec în secret în inimile noastre. Mirecle care se numesc „Iubire”.