„Teologia politică” este un concept răspândit, dar ambiguu, care este folosit cu un conținut diferit, pe de o parte în contexte profane, în principal în domeniul politicii și teoriei constituționale, pe de altă parte în contexte ecleziologice și, mai larg, teologice.

La prima vedere, teologia politică se referă la bazele teologice ale teoriei și filosofiei politice, în special ale științei politice / teoriei statului. Totuși, există și cealaltă față a teologiei politice sau, mai degrabă, cealaltă utilizare a aceleași expresii pentru a reda nu ocuparea cu noțiuni teologice secularizate care au devenit politice și constituționale, ci cu contextul politic, dilemele politice și obiectivele politice ale discursului teologic, mai frecvent cel ecleziastical. Aici ne interesează în primul rând prima față.

„Etica constituțională” nu se referă la o abordare morală sau cu atât mai mult moralizatoare a Constituției, ci la conținutul moral al Constituției „pozitive”, așa cum a fost acesta format istoric ca o cucerire fundamentală a epocii moderne și luptă pentru a funcționa în fața provocărilor epocii postmoderne. O cucerire care este sinonimă cu tripleta democrație, drepturile omului, statul de drept.

În acest sens, „etica constituțională” cu conținutul său pozitivist și valoric înalță Constituția într-un cultura constituțională. Conținutul „eticii constituționale” se evidențiază în multe probleme critice în domeniul drepturilor fundamentale prin contrastul cu etica creștină. În carte sunt incluse studii și eseuri care au ca domeniu comun aceste două noțiuni și corelarea sau opoziția lor.