Puține lucrări teoretice au marcat atât de profund ultimele decenii ale secolului XX precum Orientalismul gânditorului americano-palestinian Edward Said (1935-2003).

De la prima sa publicație în 1978, cartea a fost tradusă în zeci de limbi și a devenit o lucrare de referință pentru cercetătorii literaturii comparate, științelor umaniste în general și pentru istoricii colonialismului. Said, examinând modalitățile prin care Orientul arabo-musulman a fost reprezentat în literatura vestică a ultimelor secole, dar și în alte contexte paralele – științifice, geografice, administrative etc. – care sunt dezvoltate constant de puterile colonialiste occidentale în perioada expansiunii lor globale, a arătat cum „Occidentul” își forja propria identitate prin construcția „negative” a acesteia: o imagine falsă, omogenă și în mod înșelător disprețuitoare a „Orientului”, astfel încât să justifice superioritatea și dominația „omului alb”.

De asemenea, a ridicat întrebări de interes mai larg, cum ar fi: Pe ce criterii a fost structurat așa-numitul „canon literar vestic”? Ce a determinat impunerea limbii engleze ca limbă globală? Ce leagă funcțiile textuale ale reprezentării de funcțiile politice ale reprezentării?

Din problematicile sale a apărut un întreg domeniu academic al zilelor noastre, așa-numitele Studii Postcoloniale.