Opt sute optzeci și patru de zile, sute douăzeci și șase de săptămâni, douăzeci și opt de luni, patru semestre și jumătate, aproape trei ani, cuprind pașii unui soldat al Armatei Naționale care s-a învârtit în furtuna Războiului Civil. Soldatul obscur și lipsit de faimă cu numele Georgios Gkizis, înrolat în clasa anului 1946, este unul dintre numeroasele mii care au fost chemați la serviciul militar obligatoriu și cărora le-a fost dat să lupte pe fronturile focului. Totuși, el este printre cei foarte puțini soldați din Armata Națională care a avut inspirația, având ca bagaj doar scrierile școlii primare, să păstreze note de mână, înregistrând detaliile confruntării armate interne așa cum le-a trăit pe frontul extins geografic al războiului.

Jurnalul pe care îl ține acest scriitor de rând, conștient de planeta celor tăcuți ai istoriei, a armatei celor necunoscuți, este considerat o sursă istorică, cu o importanță strălucitoare. Și aceasta, pentru că autorul, cu claritate, sinceritate, uneori cu umor, fiind modest în ceea ce privește referințele egoiste, îmbină experiența personală cu cea colectivă, adică cu ceea ce experimentau „soldații”, „copiii”, „colegii” ca aventură militară și anxietate umană. Cu alte cuvinte, el reflectă clima socială a vremii, cotidianul serviciului militar, atestând suferințele trupului, temerile morții iminente, psihologia soldaților simpli și comportamentul ofițerilor din Armata Națională.

În înregistrările jurnalului soldatului se reflectă fațete ale lumii adversarilor înarmați sau neînarmați. De obicei, îi înfruntă în circumstanțe de cercetare, ambuscade, confruntări, război mic sau mare, uneori fugind, alteori ca prizonieri, răniți sau predându-se, adesea îi întâlnește ca morți, înregistrând chiar decapitarea celor uciși în luptă. Se pare că păstrează o distanță personală față de această acțiune, notând: „i-au tăiat capul unui comandant de gherilă”.

Jurnalul, ca un document microistoric, este o mărturie scrisă a experienței de război atât individualizate, cât și cu o expunere colectivă. O depunere personală, vie care, în ciuda subiectivismului sau a fragmentării inerente, se unește cu cinste ca o parte distinctivă a Istoriei Războiului Civil.