Când mergeam să-l vedem, avea obiceiul binecuvântat, când se afla în stare de Har și rugăciune, să ne ia în brațele sale cu duioșie, ca un tată al nostru, spunându-ne rugăciuni meșteșugite și binecuvântându-ne.

De multe ori, respirația lui îți dădea impresia că a deschis un butoi de parfum și că tot acea mireasmă ieșea. Odată, îmi amintesc, într-o ocazie am...