Simpozionul lui Platon datează din jurul anului 385-370 î.Hr. și este considerat una dintre lucrările majore ale lui Platon, atât pentru filosofia pe care o expune, cât și pentru meritele sale literare. Simpozionul are loc la o petrecere în casa poetului Agathon, în Atena, în anul 416 î.Hr., la care intelectuali atenieni de seamă - inclusiv filozoful Socrate, dramaturgul comic Aristofan, generalul Alcibiades și mulți alții - susțin fiecare un discurs scurt în laudă lui Eros, zeul dragostei și dorinței.

O colecție de perspective diferite asupra dragostei este prezentată de participanți, inclusiv ideea că Eros este capabil să inspire oameni la înălțimi inimaginabile de curaj, acte drepte și noblețe în fața morții. Secvența acestor discursuri culminează cu Socrate, care, prin cuvintele înțeleptei preotease Diotima, își exprimă opiniile despre dragoste.

Ea i-a spus lui Socrate că Eros, mai degrabă decât a fi un zeu, este un spirit. Dragostea este dorința de frumos și înțelepciune. Cea mai mare cunoaștere este cunoașterea „formei de frumusețe”, pe care oamenii trebuie să încerce să o atingă. Dragostea este văzută ca o ascensiune treptată către Frumosul absolut.