Atât teologia, cât și Biserica nu pot și nu trebuie să stea împotriva schimbării și evoluției, a științei și descoperirilor omului. Cu siguranță nu trebuie să funcționeze sub forma unei secte și să se mute la marginea istoriei. Totuși, nu sunt obligate să cedeze necondiționat în fața acestei „reprezentări”. Și aceasta deoarece „vidul” „nu înghite totul, dar puterea lui depășește imaginația obișnuită” și dovedește că „atât vulgaritatea compactă, cât și presupusa eleganță eterică au o relație vitală și mortală” cu el. Prin urmare, discuția trebuie să vizeze întărirea creativității și o perspectivă critică asupra exagerărilor sale. Păstrarea sensului și condamnarea oricărei acceptări necondiționate și triumfalismului ieftin, dar și a oricărei pesimism structural. Contribuția la crearea unui nou început împreună.