În anul 381 d.Hr., Teodosie, împăratul Imperiului Roman de Răsărit, a emis un decret prin care toți supușii săi erau obligați să-și exprime credința în Sfânta Treime a Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt. Acest decret a stabilit ortodoxia creștină și a pus capăt unei dezbateri vii și extinse cu privire la natura Divinității, declarând toate celelalte interpretări ca fiind eretice. Pentru prima dată în o mie de ani de civilizație greco-romană, libera gândire a fost suprimată fără echivoc. Cu toate acestea, această revoluție politică, care avea ca scop să aducă coeziune internă unui imperiu amenințat din exterior, a fost ștearsă din înregistrările istorice. În schimb, se afirmă că biserica creștină ajunsese la un consens cu privire la Treime, care a fost proclamat la Sinodul de la Constantinopol în 381 d.Hr. În această carte nouă și inovatoare, Freeman susține că decretul lui Teodosie și represiunea ulterioară a păgânismului nu numai că au adus sfârșitul diversității credințelor religioase și filosofice în întregul imperiu, dar au creat și numeroase probleme teologice pentru biserică, care rămân nerezolvate. Freeman concluzionează că anul 381 d.Hr. a reprezentat 'un punct de cotitură uitat de vremuri'.