Predica este o expresie completă a culturii orale. Aceasta constituie într-adevăr comunități de cult și o face pentru că nu este nicăieri doar sau în principal o practică catehetică, didactică, nu oferă doar cunoștințe despre ceea ce trebuie să știe credincioșii, ci reprezintă o parte integrantă a Cultului Divin, fiind așadar un fapt care nu poate fi înlocuit de niciun text scris.

Predica și Jertfa sunt cele două componente fundamentale ale practicii de cult creștină de două milenii. Principalul mijloc comun folosit este cuvântul și, în plus, în ambele cazuri, scopul este participarea credincioșilor la practica de cult și prin aceasta la învățătura și jertfa lui Isus Hristos. Unitatea acestor două dimensiuni este indisolubilă. Prin urmare, una coexista cu cealaltă afectându-se reciproc de-a lungul timpului.

Până în prezent, Predica nu a primit o atenție sistematică din partea Lingvisticii moderne. De asemenea, foarte puțin a fost studiată limba Cultului și relația acesteia cu acesta. Această lucrare aduce în prim-plan Predica neo-greacă din 1990 încoace, o distinge ca gen textual prin utilizarea instrumentelor științei lingvistice moderne, printre celelalte genuri textuale ale limbajului neo-grecesc și poate constitui un mic prilej pentru o studiu ulterior atât din partea Filologiei, cât și din partea Teologiei.