Volumul reunește o serie de articole ale antropologului Robert M. Hayden scrise în perioada în care procesele de descompunere ale confederatiei multinaționale și multireligioase iugoslave erau în plină desfășurare, după izbucnirea războiului în 1991.

Bazându-se pe cercetările sale de lungă durată, autorul se poziționează împotriva curentului vremii în care autodeterminarea popoarelor din Iugoslavia socialistă aflată în colaps era principala cerință și susține că dezintegrarea țării nu a fost de la început dată și predeterminată pentru majoritatea cetățenilor săi.

Fără a reproduce imagini nostalgice despre Iugoslavia în general și Bosnia în special ca locuri de multiculturalitate, coexistență armonioasă și toleranță între națiunile respective, ci deconstruindu-le, analizează ascensiunea treptată a naționalismului ca principal discurs politic.

De asemenea, discută toate concepțiile și practicile actorilor autohtoni, dar și ale comunității internaționale care au făcut ca dezintegrarea să fie inevitabilă, precum și utilizarea violenței în masă pentru a separa popoare care au conviețuit, mai mult sau mai puțin, armonios timp de decenii.

Autorul dorește astfel să facă lumină asupra proceselor sociale și asupra schemelor ideologice care au dus la răsturnări violente în viața a mii de oameni și să evidențieze complexitatea acestor evenimente dramatice. Rămâne fidel efortului de a analiza ce, cum și de ce s-a întâmplat, oricât de neplăcut sau moralmente reproșabil ar fi, nu pentru a condamna sau a justifica, ci pentru a înțelege.

Perspectiva sa asupra Iugoslaviei se alătură celei a scriitorilor precum Maria Todorova sau Mark Mazower, care au demonstrat rolul pe care stereotipurile negative despre Balcani îl joacă în reproducerea relațiilor asimetrice de putere și fac apel la o alertă împotriva concepțiilor orientaliste și balcanizante, atât în interiorul, cât și în afara mediului academic, care privesc Europa de Sud-Est ca un alt european, în loc de o parte organică a istoriei europene.