Prin „Povestea fără nume”, Penelopa Delta ne invită într-o călătorie de descoperire într-un regat dominat de degradare și corupție - acolo unde trăiesc „Moirilațele”. Scopul ei este de a arăta dureroasa cale colectivă de la decadență la redresare. Cum, adică, cu apariția noului lider, a regalului, care preia frâiele, aripile viziunii naționale, în locul nefericirii va veni, puternică, fericirea.
„Povestea fără nume”, între mit și istorie, în vremea sa, va fi asociată cu evenimentele politice majore: înfrângerea din 1897 și mișcarea de la Goudi (1909). A fost, însă, aproape de toate celelalte, și o carte pentru copii, angajată în democrația culturală.
Studiul Ioanei Petropoulou încearcă să interpreteze simbolurile, alegoriile, diversele referințe intertextuale ale operei. Să decripteze stratificarea istorică, elementele structurale ale narațiunii. Să evidențieze rădăcinile spirituale profunde și modul în care autoarea îmbogățește opera sa cu idealurile etnoroimanice ale lui Drăguș.
Noa editare oferă posibilitatea de acces la documentele extrem de confidențiale ale Deltei și ale lui Drăguș. Urmărește intrarea Deltei în regatul durerii, urmărită de procesul încet, chinuitor, prin care s-a transformat în autor. Experimentând multiple închisori și excluderi, autoarea folosește semnele verbale „invizibile” pentru a comunica cu iubitul său, Iona. Și fără a o declara, peste exuberanța națională ascendentă a vremii, transformă în poveste relatarea despre „moartea băiatului deștept”, al lui Pavlos Mela.
