Dragostea, dorința erotică care este inerentă acesteia, reprezintă vârful impulsurilor Vieții, acele forțe care tind spre unire, sinteză și creație. Când Eros și dorința pătrund celulele sistemului psihic, atunci omul dispune de un motiv serios pentru a exista și a crea, dar și de un contrabalans față de forțele degradării și ale Morții.

În această lucrare, se explorează, prin ochii unui psihanalist, fenomenul Dragostei, în cele două extremități ale spectrului: în apogeul său, așa cum se exprimă în opera copleșitoare a poetului Andreas Empirikos, unde dorința erotică este scoasă în evidență într-un mod unic, ajungând la un apogeu; în căderea sa, în epoca modernă, în care întorsăturile Dragostei sunt complet diferite.

În partea a doua a lucrării noastre, se conturează condițiile care fac foarte dificilă apariția sa. Schimbările zguduitoare pe care le-a adus evoluția tehnologiei și schimbarea obiceiurilor au favorizat nașterea unei noi constelații, pe plan psihic și social. Planetele dispun în mare măsură de un tip de atmosferă nerespirabilă pentru Dragoste, deoarece lipsesc două ingrediente necesare pentru supraviețuirea sa: Celălalt și corpul.

Se conturează acum un nou tip de om, în care instinctul forțelor Vieții pare să se degradeze. Sigilat de Narcisism, anti-Dragostea prin excelență, locuiește în palatele goale ale sinelui său, inundate de imagini.