În seara aceea m-am născut,

împreună cu mine trei trandafiri. A doua zi alte trei, și alte trei, și altele, peste tot răsfoiau fosforescent în rozul trecut, roșu pentru dragoste ascuns în fiecare privire a mea m-au urmat de atunci.

Toți pereții încărcați pentru a aduce primăvara, octombrie lila, somon, fucsia, să mă evidențieze zeiță a dragostei în pătrunderile mele, să atârne coroane burgundii care să mă încoroneze martor deja, să ignor alergarea, să prezic “aud cu urechea mea florișoare care se sprijină pe pământ,

aud trenul de trandafiri”

Am văzut aliniate unice, nemuritoare, balsamice, preciase în vaza lor care laudă iubirea eternă și transformarea, false.

Undeva o scoica expunea centrat un trofeu de corn care să ilustreze pasiunea comercială, cucerită.

Am cusut un spinos pe pieptul unui băiat.

Cele mai scumpe de până acum reprezintă trandafirul nemuritor, cel mai romantic nume de biserică pe care mi-l amintesc din copilărie, o linie din casa părinților mei, acolo ar fi ajuns toate.