Într-o gară feroviară de provincie din Italia anului 1945 se desfășoară acțiunea piesei de teatru Valiza destinele încrucișate, o lucrare adresată copiilor. Alessandro Izzi, prin povestea unui copil în exil, abordează – cu sensibilitatea necesară vârstei tinerilor spectatori – ceea ce au trăit victimele nazismului și fascismului, folosind un artificiu care amintește de basme: inocentul, fragilul purtător de bagaje Angelo, deși analfabet, are darul unic de a înțelege „bagajerile”, limba vorbită de valize care transportă mărturiile celor strămutați în lagărele de concentrare.

O caracteristică specială a lucrării este numărul destul de extins de indicații scenice, care nu se limitează doar la rolul lor utilitar, ci – deoarece descriu comportamentul și atitudinea personajelor – se remarcă prin calitatea lor „literară”; de aceea, Valiza destinele încrucișate a fost caracterizată de critică ca „o piesă de teatru care poate fi considerată de asemenea un narativ plăcut”.