Din Lumea Celor Ce Nu Vorbesc - Emil Gârleanu

Din Lumea Celor Ce Nu Vorbesc este considerată de criticii și istoricii literari români o serie de mici poeme în proză dedicate creaturilor alături de oameni, pe care aceștia aproape că nu le observă niciodată. Poate doar copiii, conduși de curiozitate și animați de inocență, atribuie păsărilor, insectelor și animalelor de la ferme sau din sălbăticie suflet, sentimente, morală și spirit de sacrificiu, judecată și destin.

Poveștile despre cei care nu vorbesc, adevărate miniaturi literare, sunt mici reflecții lirice și emoționante asupra luptei, înfrângerii, victoriei și morții. Datorită acestei cărți, Emil Gârleanu ar trebui să stea mândru alături de Axel Munthe, un alt scriitor care a iubit foarte mult animalele.

Emil Gârleanu (1878–1914) a fost un scriitor și jurnalist român. Crescut de o mătușă după ce părinții săi s-au separat, a fost un copil sensibil, adesea pierdut în stări de reverie. După o scurtă carieră ca ofițer, marcată de un transfer disciplinar la Bârlad pentru încălcarea regulilor care interziceau personalului militar să se implice în activități jurnalistice, s-a mutat la București, unde s-a dedicat în întregime literaturii.

A fost un susținător al mișcării Sămănătoriste și a fost printre fondatorii Societății Scriitorilor Români. A fost, de asemenea, regizor de film și scenarist. Lucrările sale remarcabile includ Bătrânii (1905), Din Lumea Celor Ce Nu Vorbesc (1910) și Nucul lui Odobac (1910).

"Din opera sa rămâne un volum care continuă să încânte. Este, desigur, Din Lumea Celor Ce Nu Vorbesc, compus, după modelul Histoires naturelles al lui Jules Renard, din mici portrete monografice ale vieților (gândăcelul, ploșnița, gândacul de bucătărie, furnica, gaița, mâța, veverița, calul ș.a.). Duioșia prozatorului se manifestă de această dată benefic, iar cartea este citită și astăzi (nu doar de copii) cu încântare." - Zigu Ornea, istoric literar român