Realitatea fiecăruia dintre noi, individuală și colectivă, este plină de elemente raționale, dar și de elemente iraționale și ciudate. A fost întotdeauna așa. Și totuși, istoria avansează, țara a evoluat, iar noi, individual, progresăm, uneori înainte, alteori înapoi, și aceasta este, de fapt, o „înaintare”.

Nu îmbunătățește nivelul nostru de trai, dar ne îmbogățește experiențele și cunoștințele, astfel încât pentru o perioadă să ne amintim, să atingem ceva mai bun, până când uităm din nou. Chiar și în Biblie, personaje și societăți au uitat de atâtea ori păcate, au plătit pentru aceasta, dar pendulul amintire-uitare, cu recompensa sa pozitivă și negativă, stimulează diferite domenii ale temperamentului uman și nu poate fi evitat.

Totuși, există momente în parcursul unei țări când evoluțiile ajung la extrem. Societatea îngheață, se ridică, se revoltă. Însă, „când întreaga țară urlă, trebuie să strigăm pentru a fi auziți”. Parafrazând spusa lui Jean Jaures, „am lăsat flacăra și am preferat cenușa”.

Întrebarea „cum am ajuns de la 1974 la 2009” este fundamentală pentru a înțelege ce am făcut, ce nu am făcut, ce (nu) trebuie să facem și de ce. Țara, în istoria sa, s-a aflat de mai multe ori în astfel de puncte.