«Și atunci, într-o seară, în timp ce eram pe scenă, pur și simplu s-a întâmplat. Puterea expresiei mi s-a dezvăluit ca niciodată până atunci. Și nici măcar nu era ceva ce căutam. Aceasta este frumusețea lucrurilor. Când nu le cauți. Îmi deschid gura și, cumva, înțeleg că pot să vorbesc. Cuvintele ies, și nu sunt cuvintele lui Strindberg, dar le rostesc ca și cum ar fi ale mele. 

Lumea este a mea, la fel ca și sentimentele mele, și depășesc granițele South Bronx-ului. Am părăsit ceea ce îmi era familiar. Am devenit parte din ceva mai mare. Am descoperit că există mai multe oportunități pentru mine, simțeam că aparțin unei lumi întregi și nu doar unui singur loc. “Ce este asta?” m-am întrebat. Parcă mă înalț. “Da, în sfârșit. Este acolo, pot să-mi întind mâinile și să o ating.

Este acolo și acum știu că pot să ajung la ea, să o ating” m-am gândit. Și deodată, în acel moment, eram universal. Știam că după asta nu o să-mi mai fac griji. Mâncam, nu mâncam. Câștigam sau nu bani. Deveneam sau nu faimos. Toate acestea nu mai însemnau nimic. În această meserie, să nu-ți pese de astfel de lucruri este o binecuvântare. Se deschidea o ușă care nu ducea nici la carieră, nici la succes sau bani, ci la o energie vitală. Îmi ascultasem sufletul și nu puteam face altceva decât să spun “Vreau să fac asta pentru totdeauna”». Pentru lume, Al Pacino a apărut pe marele ecran ca o flacără care s-a aprins brusc și nu s-a stins niciodată. De la primul său rol principal în Panic in Needle Park din 1971, până la interpretările sale emblematice din Nașul, Serpico și Dog Day Afternoon, numele său a devenit sinonim cu intensitatea, profunzimea și adevărul actoriei. A crescut în South Bronx alături de o mamă iubitoare, dar vulnerabilă psihic, și de bunicii săi, deoarece tatăl său l-a părăsit de mic. Viața pe stradă și gașca rebelă din copilărie i-au modelat caracterul. O profesoară i-a remarcat talentul și l-a încurajat să urmeze faimosul Liceu de Arte Performative din New York. De acolo, nu a mai existat cale de întoarcere. Sonny Boy sunt memoriile unui bărbat care nu are nimic de ascuns și nimic de care să se teamă. Toate rolurile mari, relațiile profunde, colaborările creative și echilibrul fragil dintre artă și piață prind din nou viață – prin el însuși. Povestea lui Al Pacino este o poveste despre iubire și hotărâre. Pacino a avut norocul să se îndrăgostească profund de arta sa înainte să conștientizeze recompensele materiale – iar această iubire nu s-a stins niciodată. Asta a făcut toată diferența.